Setarea unei temperaturi atunci cand prepari un anumit fel de mancare are un rol important: nu doar ii va da o savoare speciala retetei, dar va avea un aspect apetisant si o consistenta care va innebuni papilele gustative. Pe langa acestea, temperatura bine aleasa pastreaza si calitatea nutritionala a alimentelor.
Gatirea alimentelor timp indelungat si la temperaturi inalte diminueaza cantitatea de vitamine si minerale. De aceea, este indicat ca legumele sa fie gatite la temperaturi joase.
Specialistii recomanda ca timpul de gatire sa fie cat mai limitat, dar tinand cont de:
De exemplu, cartofii gatiti la aburi pot lua un timp preparare de 50 minute, iar fasolea verde sau spanacul doar 5-10 minute, in aceleasi conditii de preparare.
In privinta carnii de porc, gatirea ei necesita un timp mai indelungat fata de fileurile de peste.
Pentru a te asigura ca ai un preparat gustos si nutritiv, iata mai jos un tabel cu temperaturile recomandate de gatire la cuptor si timpii necesari de preparare a diferitelor alimente.
Alimente | Temperatura la cuptor | Timp de gatire/cantitate |
Vita (antricot cu os) | 163 °C | 25-30 minute/500g |
Vita (muschi) | 218 °C | 35-45 minute/1-1,5kg |
Vitel (cotlet cu os) | 163 °C | 30-34 minute/500g |
Vitel (muschi) | 163 °C | 25-30 minute/500g |
Porc (cotlet cu os) | 163 °C | 20-25 minute/500g |
Porc (muschi) | 218 °C | 20-30 minute/200-700g |
Peste | 176 °C | 10 minute/2,5cm |
Pui | 190 °C | 20-30 minute/500g |
Miel (cu os) | 163 °C | 20-25 minute/500g |
Fructe de mare (creveti, homar, scoici) | 176 °C | 10 minute/700g |
Legume (ciuperci, fasole verde, morcovi) | 230 °C | 15-20 minute |
Legume (vinete, ardei, conopida | 230 °C | 20-30 minute |
Legume (cartofi, sfecla) | 230 °C | 30-50 minute |
Valorile de mai sus sunt pentru gatirea la cuptor, pentru alte procedee de gatit pot exista alte valori. De exemplu, pentru prepararea oualor moi timpul indicat este de 2 minute, 4 minute pentru cele fierte mediu si 8 minute pentru cele tari.
De asemenea, pentru legumele preparate la abur este indicat un timp care variaza intre 3 si 20 de minute (pentru spanac 3 minute, pentru conopida, broccoli sau fasole verde – 7 minute, pentru cartofi si morcovi – 20 de minute). Pentru alimentele congelate sau cu umplutura este recomandat ca timpul de gatire sa se prelungeasca cu 15 minute.
Retine un aspect important: timpul de gatire a legumelor trebuie sa fie cat mai mic pentru a le pastra proprietatile nutritive. Mai mult, gatite usor acestea vor avea o consistenta mai ferma. Produsele din carne gatite insuficient pot fi nocive (multe tipuri de bacterii pot fi prezente in carnea cruda sau gatita la temperaturi reduse).
Asadar, regleaza cuptorul, seteaza timpul si apoi bucura-te de reteta ta savuroasa.