Julius Michael Johannes Maggi s-a născut pe 9 octombrie 1846 în Frauenfeld (Elveţia), fiind cel mai mic dintre cei 5 copii ai unei familii italiano-elveţiene.
Încă din tinereţe, a dat dovadă de un spirit antreprenorial, la numai 23 de ani preluând conducerea afacerii de familie, moara de măcinat din Kempttal.
Industria de comerţ cu făină traversa o criză profundă în acea epocă şi Julius Maggi a căutat să treacă peste aceste greutăţi abordând noi metode de producţie. În cercetările sale, el a auzit de teoriile doctorului Fridolin Schuler, care lucra la un proiect de îmbunătăţire a nutriţiei clasei muncitoare.
Alimentaţia muncitorilor era în acele timpuri deficitară. Femeile şi bărbaţii ce lucrau în fabrici nu aveau nici timpul şi nici banii pentru a se hrăni corespunzător, această deficienţă nutriţională cauzând maladii, epidemii şi chiar o creştere a mortalităţii infantile. Pentru a soluţiona această problemă, doctorul Schuler promova un nou concept de alimentaţie bazată pe leguminoase, aceste plante având un conţinut nutriţional ridicat şi aportând proteinele necesare unei alimentaţii echilibrate.